miercuri, 9 septembrie 2009

3 puncte şi–atât!

Echipa sibiană a obţinut alte 3 puncte graţie unui gol marcat de Dîmbean la scurt timp după pauză; jocul băieţilor lui Marius Baciu nu a convins însă, în faţa unui adversar modest, care a pus prea puţine probleme în defensivă.

3 puncte şi-atât este, poate, caracterizarea cea mai bună a jocului sibienilor de la CSU Voinţa cu una dintre obişnuitele acestui eşalon, gruparea din Reghin. Băieţii lui Marius Baciu au presat în majoritatea timpului, au avut posesie, au încercat să se apropie cât mai mult de buturile lui Bucin, dar situaţiile cu adevărat periculoase la poarta oaspeţilor au fost rare. Nu încape vorbă că nici cei din Reghin nu au făcut un meci strălucit, propunându-şi probabil să plece de la Sibiu cu un punct, dar planurile le-au fost zădărnicite de experimentatul Florin Dîmbean, care a înscris singurul gol al întâlnirii, la două minute după pauză.
Mitra a fost cât pe ce să-şi introducă mingea în propria-i poartă la o centrare de pe dreapta, respingând la nici un metru de bară ('13). Trei minute mai târziu Suciu a trimis în faţa porţii, dar Dîmbean a fost plasat greşit. Acelaşi Suciu a scăpat singur spre poartă, dar a fost blocat în momentul şutului, de Dobrău, în suprafaţa de pedeapsă ('18). În tot acest timp Zăvoi a avut emoţii doar la bolta de la distanţă a lui Vili Stoica, mingea şutată de fostul mijlocaş al Gazului metan căzând pe plasă ('21).
Finalul de repriză a fost mai animat. Mingea a sărit fericit la Dîmbean, în urma unui şut în zid, din lovitură liberă, şi vârful de atac a tras din prima, de pe linia de 16 metri, dar Bucin a reţinut ('42). Acelaşi Dîmbean a ezitat să plonjeze, la o centrare în cros, de pe dreapta ('43), pentru ca, în secundele de prelungire, Suciu să realizeze o nouă pătrundere pe stânga în suprafaţa de pedeapsă, centrare în centrul careului, unde se aflau Foro, Dîmbean şi Adi Popa, primul a ratat reluarea, iar ultimul s-a lăsat pe spate şi a tras peste transversală.
Eforturile sibienilor s-au văzut răsplătite imediat după pauză, când nou-intratul Ghindaru i-a aşezat ideal mingea lui Dîmbean, în marginea careului mare, vârful de atac a preluat şi a făcut câţiva paşi, după care a şutat plasat, fără speranţe pentru portarul Bucin. Jucătorii lui Marius Baciu şi-au mai creat alte câteva situaţii prin care puteau ameninţa buturile echipei din Reghin, dar nu le-au mai concretizat. Nici oaspeţii n-au reuşit mare lucru, finalul de meci aducând izbăvirea pentru sibieni, care îşi trec în cont a doua victorie, în urma căreia revin în prima jumătate a clasamentului.
CSU Voinţa: Zăvoi - Perde, N. Grigore, Călinescu, Nagy - Al. Grădinar, Boroncoi, Ad. Popa, Foro - Dîmbean, Suciu. Au mai jucat R. Iacob, Ghindaru, M. Popa şi Iancu.

Tabelă de marcaj nouă
La meciul sibienilor cu Avîntul Reghin, "Municipalul" a fost dotat cu o tabelă nouă de marcaj. Oficialii Voinţei au preferat ca scorul să fie proiectat pe o pânză poziţionată chiar sub fosta tabelă electronică a arenei din Parcul Sub Arini, una care nu mai este funcţională.

Aplauze la final
Bucuroşi de cele 3 puncte cucerite, fotbaliştii sibieni au aplicat una din ultimele normative ale Federaţiei Române de Fotbal şi, la final, i-au aşteptat în aplauze pe oaspeţi de o parte şi de alta a tunelului de acces către vestiare. Unul dintre jucătorii Avîntului, Vilmoş Stoica, s-a îmbrăţişat, după meci, cu mai mulţi componenţi ai echipei sibiene cu care a jucat, în urmă cu mai mulţi ani, la Gaz metan Mediaş.

Probleme cu tensiunea
Antrenorul echipei din Reghin, Mihai Redeş, nu a mai ieşit de la cabine, după pauză, astfel că mureşenii au fost conduşi de pe margine, în repriza secundă, de "secundul" Suciu. Redeş este hipertensiv şi, în vestiar, a avut unele probleme cu tensiunea, astfel că a avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale aflate la stadion. Redeş şi-a revenit în cele din urmă şi a făcut deplasarea la Reghin cu autocarul echipei.

Galeria, în… creştere
Faţă de meciul precedent, cel cu Unirea Ungheni, din runda inaugurală, galeria sibiană şi-a dublat numărul. Circa 30 de fani ai Voinţei şi-au încurajat favoriţii aproape pe toată durata meciului, iar la final i-au aplaudat pe jucătorii lui Marius Baciu.


Liga a III-a, Seria a VI-a, etapa a III-a
Luceafărul Oradea - CSM Sebeş 2-3 (Dumiter '34, Ianc '76 / Benga '14, Bălaş '42, Dragomir '69 - penalti), FC Cisnădie - Gaz metan II Mediaş 1-2 (B. Piko '88 / Al. Muntean '32, Vidakovic '49), CS Zlatna - SESO Cîmpia Turzii 0-0, CSU Voinţa Sibiu - Avîntul Reghin 1-0 (Dîmbean '47), AFC Od. Secuiesc - Unirea Ungheni 1-2 (Ballo '38 / Bordea '7, Boitoş '33), FC Zalău - Gloria II Bistriţa 1-0 (Gorga '50), Marmaţia Sighetu Marmaţiei - Sănătatea Cluj 1-1 (Ghindă '20 / Şoş '78), Voinţa Livezile - Unirea Dej 1-0, Turul Micula - Bihorul Beiuş 1-3.
Clasament
1. Bihorul Beiuş 3 2 1 0 5-1 7 (+4)
2. Voinţa Livezile 3 2 1 0 4-1 7 (+1)
3. CS Zlatna 3 2 1 0 3-0 7 (+1)
4. FC Zalău 3 2 1 0 5-3 7 (+1)
5. SESO Cîmpia Turzii 3 2 1 0 2-0 7 (+4)
6. Gloria II Bistriţa 3 2 0 1 9-2 6 (+3)
7. Voinţa Sibiu 3 2 0 1 3-2 6 (0)
8. Gaz metan II 3 1 2 0 5-4 5 (+2)
9. Unirea Dej 3 1 1 1 2-1 4 (+1)
10. CSM Sebeş 3 1 1 1 5-5 4 (+1)
11. Sănătatea Cluj 3 1 1 1 3-4 4 (+1)
12. FC Cisnădie 3 1 0 2 5-3 3 (-3)
13. Unirea Ungheni 3 1 0 2 3-6 3 (0)
14. Luceafărul Oradea 3 0 1 2 3-5 1 (-5)
15. Avîntul Reghin 3 0 1 2 1-3 1 (-2)
16. Turul Micula 3 0 1 2 2-10 1 (-5)
17. AFC Od. Secuiesc 3 0 0 3 2-7 0 (-6)
18. CS Marmaţia * 3 0 1 2 1-6 -2 (-5).
* Echipă penalizată cu 3 puncte pentru neîndeplinirea baremului în precedenta ediţie de campionat.
Etapa a IV-a, vineri, 11 septembrie, ora 17.00
Avîntul Reghin - Voinţa Livezile
SESO Cîmpia Turzii - Marmaţia Sighetu Marmaţiei
Sănătatea Cluj - CSU Voinţa Sibiu
Unirea Dej - AFC Od. Secuiesc
Bihorul Beiuş - FC Zalău
ASA Unirea Ungheni - Turul Micula
Gloria II Bistriţa - Luceafărul Oradea
CSM Sebeş - FC Cisnădie
Gaz metan II Mediaş - CS Zlatna.

sursa tribuna.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu